Falsa ziaristă care l-a şantajat pe primarul din Crâmpoia a fost condamnată

157

Magistraţii Judecătoriei Slatina au condamnat-o pe Georgeta Gina Dumitru, femeia din Argeş care a încercat să-l şantajeze pe Ionel Mirea, primarul comunei Crâmpoia, la doi ani de închisoare cu suspendare. Ea a fost obligată să presteze muncă în favoarea comunităţii şi la plata unor despăgubiri morale.

Georgeta Gina Dumitru l-a contactat pe primarul comunei Crâmpoia în vară, prezentându-se drept ziaristă la un cotidian din Argeş. Ea i-a transmis că  urmează să apară un articol compromiţător la adresa sa, solicitându-i un punct de vedere. Două zile mai târziu, femeia l-a contactat pe edilul Ionel Mirea prin SMS-uri. Gina Dumitru i-a transmis că pentru suma de 60.000 lei va renunţa să mai publice articolul compromiţător.
Imediat ce a primit mesajele, Ionel Mirea s-a prezentat la poliţie reclamânt şantajarea sa de către o persoană necunoscută. Drept dovadă, acesta a prezentat mesajele primite prin SMS şi apelul telefonic primit anterior. Oamenii legii au intrat pe fir şi au dat repede de urma şantajiste. În urma anchetei s-a stabilit că femeia nu era ziaristă, iar articolul nu exista în fapt cum nu existau nici faptele imaginare cu care încercase să-l şantajeze pe edil. Procurori au luat, la vremea respectivă, decizia de a o plasa pe femeie sub control judiciar pentru 60 de zile. La scurt timp, ea a fost trimisă în judecată pentru şantaj. Ieri, magistraţii Judecătoriei Slatina au decis condamnarea piteştencei la doi ani de închisoare cu suspendare, la muncă în folosul comunităţii şi la plata unor daune materiale şi orale în sumă de 10.000 lei, dar şi la achitarea cheltuielilor de judecată.
Decizia Judecătoriei Slatina nu este definitivă.

.