Continuă asfaltările la Caracal, cu varianta de ocolire pentru traficul greu

146

O stradă importantă din Caracal a intrat în reabilitare. Este vorba de cea folosită drept variantă ocolitoare pentru mașinile de mare tonaj.

Săptămâna trecută s-a pus covor asfaltic pe strada Decebal, iar săptămâna aceasta drumarii s-au mutat pe strada Țepeș Vodă. Asfaltările în municipiul Caracal continuă în această perioadă cu o stradă importantă, folosită drept variantă ocolitoare pentru traficul greu, stradă pe care se circula cu dificultate. Valoarea lucrărilor se ridică la circa 200.000 de lei, finanțare de la bugetul local, tronsonul reabilitat și modernizat având o lungime de 100 metri.

Lucrări de modernizare se vor face și pe str. Mihai Viteazul, între str. Ștrandului și cimitirul evreiesc.