Victor Ponta a fost condamnat! Sentință definitivă!

311

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat definitiv, joi, pe Victor Ponta la plata către fostul ministru Lucian Isar a unor daune morale în cuantum de 10.000 de lei.

Iniţial, în aprilie 2017, Judecătoria Sectorului 2 a dispus ca Ponta să achite daune de 20.000 de lei, însă suma a fost scăzută la jumătate de Tribunalul Bucureşti, în urma admiterii în parte a apelului declarat de fostul premier, scrie agerpres.ro.

Lucian Isar l-a dat în judecată pe Victor Ponta, după ce fostul prim-ministru a declarat că, în perioada în care era şeful Guvernului, a primit informări potrivit cărora Isar ar fi avut „o tentativă clară de corupţie”.

„Pot să spun că în aproape 4 ani de prim-ministru a fost o singură ocazie în care am primit direct informare de la instituţiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru – Lucian Isar (care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american în schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important în România)! Atunci i-am spus imediat şi lui Crin Antonescu de situaţie şi a înţeles – în câteva ore l-am înlocuit pe Isar cu Mihai Voicu. Probabil că cei care m-au informat pe mine au sesizat şi DNA. Din păcate, există şi astfel de oameni”, scria Victor Ponta în februarie 2016 pe Facebook.

Ulterior, fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat că Victor Ponta nu i-a arătat nicio informare în legătură cu Isar.

Lucian Isar este soţul Alinei Gorghiu şi a fost ministru delegat pentru Mediul de Afaceri în Guvernul condus de Victor Ponta, el demisionând în august 2012.