O legendă a Craiovei Maxima, confundată cu un cerșetor italian. Află cum a fost posibil așa ceva

116

Corriere della Sera, cel mai important ziar italian, a făcut o gafă de proporții. Într-un articol recent, fostul fotbalist al Craiovei Maxima și component al Naționalei a prezentat drept un cerșetor.  „De la semifinala Cupei UEFA la intersecțiile cu semafoare ale Romei: povestea lui «Negoro»”, sună titlul articolului denigrator la adresa lui Nicolae Negrilă.

Unul dintre fotbaliștii legendari din istoria Universității Craiova, Nicolae Negrilă, a fost confundat de jurnaliștii italieni de la Corriere della Sera cu un cerșetor. Totul datorită poreclei fostului fotbalist care a pretins  al echipei de suflet a oltenilor- ,,Negoro,,.  Mai mult decât atât, aceștia au realizat un reportaj care l-a avut ca personaj principal pe cerșetorul de pe străzile Romei, care pretindea că este Negoro.

  „De la semifinala Cupei UEFA la intersecțiile cu semafoare ale Romei: povestea lui «Negoro»”, este titlul materialului apărut în presa italiană. Doar că omul care apare în materialul din Corriere della Sera nu are nicio legătură cu Nicolae Negrilă. cerşetor român de etnie rromă care jonglează printre maşini, pe străzile din Roma, şi cere bani, pretinzând că este fostul fundaş al Craiovei Maxima, Nicolae Negrilă. Cerşetorul este Gheorghe Nicolae, tatăl lui Nelu „Jackie” Nicolae, fost jucător la echipa lui Adrian Mititelu.

Gafa ziariștilor de la prestigioasa publicație italiană a fost comentată dur de jurnaliștii români: ,,Nu se poate așa ceva,,.

Nicolae Negrilă susține că îl va da în judecată pe omul care a apărut în materialul italienilor și chiar publicația care a relatat eronat povestea, susține gsp.

Universitatea Craiova îl va susţine pe Nicolae Negrilă cu tot ce este necesar, dacă acesta decide să se îndrepte în instanţă împotriva celor care l-au prejudiciat, aşa cum îi vom apăra mereu pe toţi aceia care au făcut cinste Universităţii Craiova şi României, în decursul timpului”, se precizează într-un comunicat publicat pe site-ul csuc.ro.

Născut în Gighera, judeţul Dolj, Nicolae Negrilă are acum 63 de ani. A jucat peste 350 de meciuri pentru Universitatea Craiova, dintre care 46 în cupele europene. Are 28 de selecţii şi un gol pentru naţionala României, cu care a participat la Campionatul European din 1984. A fost secundul lui Sorin Cârţu în 1991, când Universitatea Craiova a câştigat eventul. Celebră este reuşita sa din returul cu FC Kaiserslautern, care a calificat Craiova Maxima în semifinalele Cupei UEFA.