Se va deconta naveta și pentru liceeni. Iohannis a semnat decretul

34

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul pentru promulgarea legii care prevede decontarea navetei şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, şi pentru elevii de nivel liceal care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu la filiera, profilul sau specializarea solicitată.

De acum înainte, și elevii de liceu vor avea decontată naveta. Decontarea se va face fie prin unităţile de învăţământ la care aceştia sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, fie prin asigurarea unei sume ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.