Emilia Dorobanțu, publicitate nedorită

767

Interpreta de muzică populară originară din Curtișoara, Emilia Dorobanțu, se află de ceva timp în centrul unui scandal. Calvarul pe care aceasta îl trăiește a plecat de la afirmațiile lui Marcel Toater. Acesta a susținut, într-o emisiune televizată, că s-a despărțit de soția lui, Maria Constantin, după ce l-a înșelat cu soțul Emiliei Dorobanțu.

Emilia Dorobanțu a încercat prin diverse forme să demonstreze că Marcel Toader minte și că între ea și soț există o armonie de nezdruncinat, deși a recunoscut că, în trecut, cei doi au avut o relație.

„Eu știam de o relație anterioară pe care a avut-o cu Maria Constantin, dar nu am avut niciodată și nu am elemente care să mă conducă la concluzia că ar fi avut o relație cu ea și după ce noi ne-am căsătorit”, a mai explicat artista pentru o publicație centrală.

„Am discutat de mai multe ori (cu soțul, n.r.) și până la urmă sunt niște afirmații care nu sunt susținute de niște probe, așa că eu nici nu pot să îl acuz pe soțul meu, dar nici nu pot să vin acum î fața telespectatorilor și să-l apăr și să spun că soțul meu nu a făcut așa ceva, pentru că nimic nu este concret în acest moment”, a mai spus artista.

Ca să demonstreze tuturor că are o familie fericită, recent Emilia Dorobanțu a postat pe o rețea de socializare un mesaj emoționant, ocazionat de împlinirea unui an de la căsătorie dar și de la creștinarea fetiei ei cu Cătălin Tutilescu, comisarul șef al Gărzii de Mediu Mehedinți.

„Un an de când viețile noastre s-au unit…Un  an de când Anastasia s-a creștinat …La mulți ani împreună iubirile mele”.

Potrivit solistei, tot ceea ce se întâmplă îi afectează viața, atât pe cea personală, cât și pe cea profesională.