Tudose se laudă cu o economie brici, MApN nu mai are bani de salarii

49

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat, marţi, că salariile angajaţilor se vor plăti eşalonat în această lună, având în vedere că nu s-a efectuat rectificarea bugetară. Soldele şi salariile nete, fără contribuţii şi impozit, vor fi achitate în data de 15 septembrie, iar banii de chirii, normă de hrană şi alte drepturi salariale vor fi acordaţi ”în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară”.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii MApN, drepturile salariale ale angajaţilor vor fi plătite eşalonat în această lună, scrie news.ro.

Astfel, ”în scopul abordării prudenţiale a execuţiei bugetare, în condiţiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017”, Direcţia financiar-contabilă a decis că, în data de 15 septembrie, vor fi plătite sumele aferente soldelor şi salariilor nete, fără contribuţiile individuale şi impozit. La aceeaşi dată vor fi achitate diurnele în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe.

Între 21 şi 25 septembrie vor fi plătite contribuţiile angajatorului şi ale angajatului, dar şi impozitul pe venit.

Celelalte drepturi salariale – normă de hrană, chirii etc – vor fi plătite ”în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară”.

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, la Parlament, că rectificarea bugetară va fi una pozitivă şi o va prezenta până la sfârşitul lunii septembrie.

„Rectificarea, odată cu proiectul de buget. Eu cred că într-o săptămână, o săptămână şi ceva. Până la sfârşitul lunii oricum da”, a declarat premierul Mihai Tudose.

Întrebat ce fel de rectificare va fi, şeful Executivului a spus că aceasta nu va fi negativă.