Benzina și motorina se SCUMPESC. Transportatorii amenință cu proteste

36

Guvernul a anunțat creșterea prețului carburanților de la 15 septembrie și de la 1 octombrie. Transportatorii rutieri și feroviari amenință cu proteste.

Ministrul Finanțelor a anunțat în ședința de Guvern de astăzi că vor crește prețurile la benzină, benzină fără plumb și motorină. Accizele pentru carburanți vor crește începând de la 15 septembrie, cu 16 bani pe litru, iar începând cu 1 octombrie va fi o nouă mărire cu încă 16 bani pe litru.
Augustin Hagiu, președintele FORT, a afirmat că transportatorii rutieri și feroviari vor ajunge cel mai probabil să protesteze în stradă împotriva acestei măsuri. ”Vom ajunge în Piața Victoriei și este urât, este rău, nu trebuia să se ajungă aici. Când e vorba de luat bani, de unde să luăm. Acciza e taxa cel mai ușor de încasat” a afirmat Hagiu.