Schimb de tineri, formarea cadrelor didactice, educație antreprenorială, sunt doar câteva din țintele proiectelor oltene depuse pe programul Uniunii Europene Erasmus+. Opt proiecte din Olt au fost aprobate în urma selecției.
Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a publicat rezultatele selecției proiectelor din cadrul programului Erasmus+ pentru pentru candidaturile depuse la termenul limită 2 februarie 2017, proiecte de mobilitate – acțiunea cheie 1 și pentru candidaturile depuse la termenul limită 29 martie 2017 (doar proiecte de parteneriat strategic – acțiunea cheie 2 – pentru toate sectoarele, cu excepţia sectorului tineret). Conform Ghidului Programului, rezultatele se afișează într-un termen orientativ de 4 luni de la termenul limită. ANPCDEFP gestionează în România Programul Erasmus+ finanțat de Uniunea Europeană pentru educație, formare, tineret și sport în perioada 2014-2020.
Din Olt, 8 proiecte au fost aprobate, printre care și cel al Școlii Găneasa, prin care 11 cadre didactice vor merge la cursuri în patru țări europene. Proiectul se va desfășura timp de doi ani. Printre proiectele oltene respinse pe motiv al insuficienței fondurilor se numără și cel al Asociației Centrul pentru Dezvoltarea Instrumentelor Structurale Slatina: Youth leading Power, iar printre numeroasele proiecte respinse cel al Colegiului Tehnic N. Bălcescu Balș: Stagiu de machiaj artistic sau cel al Școlii Postliceale Sanitare Banatul Caransebeș/ filiala Balș: Instruirea în servicii medicale destinate persoanelor cu dizabilități psihice.
DETALII proiectul Şcolii Găneasa: https://realitateaoltului.ro/2017/07/26/scoala-din-ganeasa-o-scoala-premiata-cadrele-didactice-se-vor-scoli-in-tari-straine/
Proiecte aprobate:
- În domeniul învățământ profesional și tehnic:
Școala Postliceală Sanitară Slatina: Stagiu de calitate/ Pașaport pentru piața muncii;
- Domeniul tineretului:
Asociația Prietenii Omului Umanism Cultură Slatina: Antreprenoriat social pentru tineri;
Asociația Centrul pentru Dezvoltarea Instrumentelor Structurale Slatina: Empowering youth workers youth focus;
Asociația Centrul pentru Dezvoltarea Instrumentelor Structurale Slatina: Fri(E+)nd;
Asociația Centrul pentru Dezvoltraea Instrumentelor Strcuturale Slatina: NE(E+)T working.
- În domeniul educației școlare:
Școala Găneasa: Educația -fereastra spre o lume mai bună;
- Educația adulților:
Asociația Proeuro-Cons: Educația antreprenorială și dimensiunea internațională pentru incluziune socio-economică;
- Acțiunea Cheie2/ parteneriate strategice în domeniul tineretului:
Creator European Consultants Slatina: Innovation for youth employability & Self- employment.