Scandal pe fondurile europene

39

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, intervine în scandalul fondurilor europene și a declarat joi, într-o intervenție la Antena 3, că a transmis către Autoritatea de audit din România toate procedurile necesare pentru acreditarea autorităților de management. Aceasta a spus că România nu este în pericol să piardă fondurile europene și nu a ezitat să critice Guvernul Cioloș.

„Într-adevăr, de patru luni de zile lucrăm la foc continuu pentru a recupera tot ceea ce s-a pierdut în anul 2016. S-a realizat închiderea exercițiului multianual financiar 2007-213 cu o absorbție de aprope 90%, ceea ce înseamnă că România a lucrat în acea perioadă. Acum, pe data de 28 aprilie, am transmis către Autoritatea de audit din România toate procedurile necesare pentru acreditarea autorităților de management. Asta înseamnă că, imediat după acreditare, România va putea să transmită către Comisia Europeană declarații de cheltuieli în valoare de 800 de mil de euro, care să se și raporteze. Se lucrează în paralel pe procedurile de simplificare și imediat după acreditare vom intra în dezbatere publică pe simplificare, pentru că fondurile europene trebuie să fie prietenoase cu beneficiarii (…). În tot acest timp s-a încheiat contracte cu beneficiarii de 2,4 mld de euro, care sunt în implementare. De la buget am plătit 400 de mil de euro și urmează în continuare să facem acest lucru.

Nu este un blocaj de 800 de mil de euro. Este o imposibilitate de transmitere a declarațiilor de cheltuieli către CE în vederea raportării, deoarece anul trecut nu s-a făcut absolut nimic pe procedurile privind acreditarea autorităților de management. În ianuarie, când am venit la guvernare, a trebuit să lucrăm cu toate echipele astfel încât să fim capabili ca în aprilie să trimitem procedurile pentru acreditarea aurtortităților de management pe fiecare program, care înseamnă o alocare pentru România de 23 de mld de euro. ”, a declarat Rovana Plumb.