11 candidați în concurs pentru șefia posturilor de poliție comunală. Vezi unde este concurență

394

 

Poliția olteană caută șefi de post la posturile comunale de la Brebeni, Cilieni, Dobrosloveni, Dobrun, Gura Padinii, Orlea, Vâlcele și Voineasa. Pe cele 8 posturi s-au înscris 11candidați, care au susținut testarea psihologică, rezultatul concursului fiind cunoscut la finele săptămânii viitoare.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a scos la concurs 8 funcții de șef post poliție comunală, prin recrutare din sursă internă -din rândul agenţilor de poliție, din cadrul I.G.P.R. Se caută șefi la următoarele posturi de poliție comunale: Postul de Poliție Voineasa – din cadrul Secţia nr. 1 Poliţie Rurală Bobiceşti; Postul de Poliție Dobrosloveni și Postul de Poliție Dobrun – din cadrul Secţia nr. 2 Poliţie Rurală Osica de Sus; Postul de Poliție Cilieni, Postul de Poliție Gura Padinii și Postul de Poliție Orlea – din cadrul Secţia nr. 3 Poliţie Rurală Corabia; Postul de Poliție Brebeni și Postul de Poliție Vâlcele – din cadrul Secţia nr. 4 Poliţie Rurală Coteana.

Printre condițiile impuse aspiranților la aceste posturi se numără și gradul profesional minim de agent de poliţie, vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei de minim 2 ani, precum și vechimea în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs de minim 2 ani.

Concurență este doar pentru trei dintre posturi, pentru restul fiind omul și locul.

„Pentru acest concurs s-au înscris câte un candidat pentru posturile de poliție Brebeni, Voineasa, Cilieni, Dobrosloveni și Dobrun, iar pentru posturile Orlea, Gura Padinii și Vâlcele câte doi candidați. Toți candidații au trecut testarea psihologică”, ne-a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Candidații au susținut pe 18 aprilie testarea psihologică la sediul Centrului de Psihosociologie al M.A.I., din municipiul București, iar concursul va fi organizat la sediul I.P.J. Olt, în data de 4 mai şi va consta în susţinerea unei probe unice, respectiv interviu, structurat pe subiecte profesionale, din tematica şi bibliografia stabilite de comisie.

Rezultatele finale se vor afișa pe 6 mai.