UPDATE Florin Iordache, aviz favorabil pentru fotoliul de ministru al Justiției

66

UPDATE Iordache, aviz favorabil. Declarație la Comisie: procurorii lucrează sub autoritatea Ministerului Justiției

Caracaleanul Florin Iordache a primit aviz favorabil din partea Comisiei și a devenit noul ministru al Justiției. El a spus că va propune premierului o revedere a principalelor acte normative, inclusiv a Codului penal (Cp) şi a Codului de procedură penală (Cpp), va aduce în Parlament legea răspunderii magistraților, iar despre legea grațierii a zis că va fi discutată cu toate părțile implicate.

 

Iordache a arătat că are în vedere legea răspunderii magistraţilor, elaborarea unor strategii de prevenire şi control al criminalităţii în ansamblu şi că va susţine reînfiinţarea Institutului de Criminologie deoarece, în opinia sa, a fost „abuziv desfiinţat în 2007”.

„Voi căuta ca într-un timp cât mai scurt să deblochez situaţia de criză din penitenciarele din România prin construirea sau identificarea unor noi spaţii pentru cei privaţi de libertate, dar şi printr-o resocializare şi regândire a viziunii cu privire la o politică penală umanistă, în care sancţiunile alternative la pedeapsa închisorii să nu aibă un caracter decorativ. Să dăm greutate acelei sintagme care sună atât de frumos – egalitatea de arme – între acuzare şi apărare, să întărim totodată puterea judecătorului, singurul şi unicul decident al procesului. Acesta trebuie să simtă că este cu adevărat independent nu numai de factorul politic, dar şi de alţi actori ai realităţii româneşti, care pe o parte sau alta pun presiune asupra corpului magistraţilor. Trebuie să împartă dreptatea aşa cum prevede legea şi după propria conştiinţă”, a declarat Iordache.

TEXT INIȚIAL. Continuă audierile în comisii ale miniștrilor propuși să facă parte din Cabinetul Grindeanu.  În acest moment, Florin Iordache răspunde întrebărilor Comisiei de Justiție.

Fiecare ministru trebuie să spună ce planuri are pentru următorii patru ani. Audierile se vor întinde până după-amiază, fiecare ministru propus răspunzând la întrebările membrilor comisiilor timp de circa 20 de minute.

Din Guvernul Grindeanu vor face parte și doi olteni: Florin Jianu, propus pentru a prelua șefia Ministerului pentru IMM-uri, și Florin Iordache, propus pentru Ministerul de Justiție.

Primul oltean audiat a fost Florin Jianu, care a primit aviz pozitiv.

 

Cine sunt Iordache- ministrul Justiției și Jianu- ministrul IMM-urilor