Poliția Locală în acțiune. Cerșetorii și comercianții stradali, inamicii publici principali

155

Cerșetorii, comercianții stradal, dar și cei certați cu legea sunt, în această perioadă în vizorul polițiștilor locali.

Potrivit reprezentanților poliției locale, săptămâna trecută: “au aplicat un număr de 83 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 19.150 lei. Majoritatea sancțiunilor aplicate au fost urmare a încălcării prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – 65 amenzi contravenționale. Acestea au fost aplicate pentru: opriri neregulamentare – 38 sancțiuni aplicate, acces interzis – 13, staționare interzisă – 1,  conducători de vehicule cu tracțiune animală – 5,  pietoni care s-au angajat în traversarea prin loc nepermis – 4, la care se adaugă alte 4 sancțiuni aplicate pentru încălcari ale normelor legale privind circulația vehiculelor cu masă autorizată de peste 3,5 tone pe drumurile din municipiul Slatina – lipsă autorizație specială de transport. De asemenea, au mai fost aplicate 12 sancțiuni pentru nerespectarea H.C.L. nr. 490/2014 referitoare la stabilirea de contravenţii şi aplicare sancţiuni pe raza municipiului Slatina, dar și șase sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991 privind încălcarea ordinii și liniștii publice”.

Încrederea slătinenilor în Polița Locală a crescut, aceștia apelând în ultima  perioadă la 954  în caz de urgență.  În această săptămână 66 de slătinenii a apelat la polițiștii locali, iar 33 de acțiuni nelegale au fost împiedicate datorită sistemului de supraveghere stradal.

Săptămâna aceasta polițiștii locali vor efectua acţiuni privind depistarea personelor fizice care exercită activităţi de comert în zonele publice ale municipiului fără achitarea taxelor zilnice şi fără a deţine autorizaţie de funcţionare, dar și acţiuni privind depistarea conducătorilor de vehicule care nu respectă normele legale privind circulația vehiculelor cu masă autorizată de peste 3,5 tone pe drumurile din municipiul Slatina și  accesul pe anumite sectoare de drum. La mijlocul săptămânii vor fi efectuate controale rutiere  privind depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind accesul interzis pe anumite sectoare de drum. Sunt în vizorul polițiștilor  strâzile Serg. maj. Dorobanțu C-tin,  Libertății, Toamnei, dar și Frații Buzești, Vintilă Vodă, Crișan, Cireașov privind încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animal. În week-end, polițiștii vor fi cu ochii pe acţiuni privind depistarea persoanelor care încalcă normele de convieţuire socială – Tulburarea ordinii publice, consum de alcool pe domeniul public,  Legea nr. 61/1991.