Hălăișa-n patru limbi, la Festivalul Internațional „Călușul Românesc”- Caracal

444

Caracalul găzduiește în perioada 23- 26 iunie cea de-a 47-a ediție a Festivalului Internațional „Călușul Românesc”. Anul acesta, pe lângă ansamblurile folclorice și călușarii din județul Olt și din alte zone ale țării participă și păstrători ai datinilor strămoșești din Rusia, Albania și Bulgaria.

Începând de joi și până duminică, Caracalul va fi în plină sărbătoare. Cei mai iscusiți călușari vor bate pintenii, vor striga „hălăișa! „, iar cei mai buni instrumentiști și dansatori vor demosntra că zestrea populară se păstrează la loc de cinste, vor purta cu mândrie costumul popular specific zonei din care provin și se vor întrece în virtuozitate, varietate și bogăție de mișcări pe ritmuri românești sau străine. Participă călușari din Olt, Argeș, Dolj, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Alba și Sibiu, precum și ansambluri folclorice din Rusia, Albania, Bulgaria, Lugoj, Câmpia Turzii, Huși, Rășinari, Pielești, Caracal, Reșca, Grădinile și Stoenești.
În cadrul festivalului, în colaborare cu Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică în Municipiul Caracal, se organizează Târgul Meşteşugurilor Tradiţionale cu scopul de a susţine micii meşteşugari, gastronomi şi micii întreprinzători locali în promovarea produselor proprii, sub marca „PRODUS în Caracal” şi de a promova cultura, tradiţiile, produsele şi serviciile locale. În cadrul târgului expun producători locali din alimentaţie, confecţii – îmbrăcăminte, mobilier, meşteri populari, artizani, produse gastronomice, prestatori de servicii turistice, producători de flori.
Căluşul a fost inclus de către UNESCO pe lista capodoperelor imateriale ale omenirii. Festivalul-concurs „Călușul Românesc” a început să fie organizat inițial la Slatina, în 1969, iar din 1978 s-a mutat la Caracal, astăzi devenind un eveniment de talie internațională. În acești ani, pe scena festivalului au evoluat peste 1700 de formaţii de căluşari, căluşeri şi căiuţi, însumând aproape 43.000 de dansatori, sute de ansambluri folclorice din ţară şi din străinătate, orchestre şi solişti de muzică populară.

PROGRAMUL FESTIVALULUI
JOI – 23 IUNIE
Ora 12.00 – Sosirea ansamblurilor din ţară şi din străinătate
Ora 18.00 – Întâlnirea participanţilor la Teatrul Naţional, şedinţă tehnică.
Ora 18.30 – Teatrul Naţional
– Spectacolul obicei „APA VIEȚII” susţinut de Ansamblul Folcloric Romanaţi pentru ansamblurile invitate

VINERI – 24 IUNIE
Ora 10.00 – Parcul Constantin Poroineanu
– Deschiderea Târgului „PRODUS” în Caracal, expoziţie a firmelor producătoare din Caracal.
Ora 10.00 – 13.00 – Parcul Poroineanu
– Ateliere de dans; Work-shop.
Ora 18.00 – Parada portului popular pe traseul: B-dul Antonius Caracalla, Platoul Administrativ
Ora 18.30 – Platoul administrativ
– Demonstraţii de virtuozitate ale formaţiilor participante, deschiderea oficială a festivalului, cuvântul de bun venit adresat de oficialităţii
Ora 19.00 – Teatrul de vară
– Spectacole susţinute de formaţiile de căluşari şi de ansamblurile folclorice invitate

SÂMBĂTĂ – 25 IUNIE
Ora 10.00 – 13.00: Parcul Poroineanu
– Ateliere de dans; Work-shop.
Ora 18.30 – Teatrul de vară – Spectacole susţinute de formaţiile de căluşari şi de ansamblurile folclorice invitate

DUMINICĂ – 26 IUNIE
Ora 10.00 – Sala de consiliu a primăriei
– Primirea delegaţiilor ansamblurilor din ţară şi din străinătate de către Primarul municipiului Caracal, discuţii, conferinţă de presă.
Ora 11.00 – Teatrul Naţional
– Simpozion ştiinţific cu tema “Valori de Patrimoniu imaterial şi protejarea lor”.
Ora 18.30 – Spectacole susţinute de formaţiile de căluşari şi de ansamblurile folclorice invitate
Ora 21.30 – Gala festivalului.