Preşeditele PSD Olt îşi ia o mică vacanţă

161
Paul Stănescu a condus CJ Olt titmp de opt ani

Săptămâna viitoare, odată cu alegerea noii conduceri a CJ Olt, actualul şef al administraţiei judeţene,  Paul Stănescu îşi va lua o binemeritată vacanţă, în care doreşte să se refacă din toate punctele de vedere şi să se dedice familiei.

El a declarat că, deşi mulţi nu cred, funcţia de preşedinte al CJ Olt nu este deloc uşoară. La întoarcerea din concediu, Paul Stănescu se va dedica conducerii PSD Olt şi pregătirii alegerilor parlamentare de la finele acestui an.

,,Nu voi sta permanent la partid pentru că va fi nevoie de mine şi în teritoriu dar două-trei zile voi fi la sediu. Vreau să-mi dedic timpul şi partidului şi să ne pregătim pentru alegerile din toamnă. Voi schimba biroul de la CJ Olt cu biroul de aici. Voi ţine audienţe, voi pregăti alegerile…”, a declarat preşedintele social-democraţilor din judeţ, Paul Stănescu.

Acesta a susţint că nu a luat o decizie cu privire la viitoarea sa carieră, susţinâd că va medita şi atunci când va lua o decizie o va comunica.

Surse din cadrul PSD susţin că preşedintele organizaţiei judeţene va ocupa primul loc pe lista pentru Camera Superioadă a Parlamentului, la alegerile de la finele anului.