Interzis la joacă în cel mai mare loc de joacă din Slatina

501

Cel mai mare loc de joacă din Slatina a fost închis micuţilor. Primăria Slatina l-a băgat în reparaţie capitală.

Dezamăgire mare pentru micuţii din cartierul Steaua, dar şi din alte cartiere care luau cu asalt imensul ansamblu de tobogane. Accesul la urcări le-a fost restricţionat, copiii fiind întâmpinaţi de două scânduri care barează intrarea. Singurele elemente din locul de joacă ce pot fi folosite sunt leagănele, însă doar pe timp frumos, băltoacele ce se formează sub ele făcând imposibilă utilizarea. Cea care a restricţionat folosirea celui mare loc de joacă din municipiu este Primăria Slatina, copiilor rămânându-le varianta folosirii locurilor de joacă dintre blocuri.

„Este închis temporar pentru că a intrat în renovare. Vor fi înlocuite multe piese, inclusiv elementele din lemn, care au putrezit şi nu mai prezintă siguranţă pentru micuţi”, menţionează Mugurel Manea, purtătorul de cuvânt al primăriei. Locul de joacă va beneficia nu numai de elemente noi, ci şi de covor antitraumă în locul nisipului.
În Slatina sunt 45 de locuri de joacă, inclusiv cele din incinta grădiniţelor şi creşelor. Patru dintre acestea au ajuns în ultimii ani să fie dezafectate şi desfiinţate, iar aproape jumătate din numărul total într-un stadiu avansat de degradare- garduri distruse, mobilier rupt, bănci distruse, covoare antitraumă lipsă sau rupte. Primăria Slatina promite că anul acesta va rezolva toate aceste probleme, iar locurile de joacă din municipiu vor fi aduse la starea ideală de a le oferi micuţilor siguranţă şi distracţie. Cu mai multe elemente din lemn şi covoare antitraumă, patru locuri de joacă desfiinţate după ce ajunseseră de neutilizat au fost redeschise, iar elementele noi au atras repede micuţii: vizavi de Şcoala Generală nr 7 „Vlaicu Vodă”, pe strada Cireașov -între blocurile 13 – 15), pe str. Teiului -bl. 12 şi pe str. Tunari -bl. FB 27.
.