Autobuzele Loctrans, obligate să aibă rampe pentru persoanele cu dizabilităţi

321

Primăria Slatina va include 10 autobuze folosite de Loctrans, achiziţionate în leasing în 2007, în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului privat al municipiului. Transferul acestora în proprietatea operatorului de transport public de călători se face pentru a se putea răspunde unei cerinţe europene, societatea fiind obligată ca până la finele anului să deţină rampe pentru persoanele cu handicap la toate mijloacele de transport în comun.

Deşi foloseşte 14 autobuze pentru transportul în comun, Loctrans, societate a Consiliului Local Slatina, nu deţine decât 4. Celelalte 10, achiziţionate în leasing în 2007, au intrat în patrimoniul municipal în ianuarie 2014, odată cu plata ultimei rate către Unicredit Leasing România IFN SA din București, însă dintr-o scăpare nu au fost transferate în cel al Loctrans, fiind doar date în folosinţă. Procedura se va realiza astăzi prin hotărâre de consiliu local, astfel operatorul de transport putând lua măsuri pentru a duce la îndeplinire o normă europeană, ce prevede obligativitatea ca toate aceste autobuze să fie dotate cu rampe pentru persoanele cu handicap. „Până acum, Loctrans nu avea posibilitatea legală de a îndeplini această cerinţă europeană, autobuzele nefiind proprietatea societăţii. Trebuie montate rampe la 8 autobuze. Avem fondurile necesare şi am demarat procedurile de identificare a celor mai ieftine soluţii, mai ales că o astfel de rampă poate ajunge şi la 10.000 de euro, un cost mult prea mare pentru noi. Noi ne gândim să identificăm o ofertă cu un preţ maxim de 3-4000 de euro. Ultimul termen până la care cele 8 autobuze trebuie dotate cu rampe este 31 decembrie, pe 1 ianuarie fiind pasibili, pentru neîndeplinirea cerinţelor europene, de o amendă cuprinsă între 10.000- 50.000 de lei.”, ne-a declarat directrorul Cătălin Grecu.
Actualul parc auto al Loctrans a fost înnoit în anul 2007, când municipalitatea a achiziționat în leasing 15 mijloace de transport pentru care s-a plătit 2,8 milioane de lei în care au fost incluse și amenajarea stațiilor de autobuz din oraș. Această sumă a fost plătită timp de șapte ani. Din cele 14 autobuze, 10 minibuze au o capacitatea de 70 de locuri- dintre care 20 pe scaune și restul în picioare, patru autobuze au 100 de locuri cu 32 de scaune și un autocar cu 35 de locuri.

Altă obligaţie europeană: 7 maşini electrice până-n 2020

Potrivit noilor normative europene, o treime din mijloacele de transport în comun dintr-o localitate trebuie să fie electrice (ecologice) până în 2020. Municipalitatea a început deja demersurile în acest sens. Dotarea parcului auto al Loctrans cu noi autobuze se va face prin accesarea de fonduri europene, iar în prezent se caută o sursă de finanțare care să permită acest lucru. „Costurile sunt imense şi ar putea fi acoperite numai printr-o finanţare europeană, ceea ce încearcă să facă în acest moment primăria. Însă trebuie să aşteptăm să se închidă actualul Plan de mobilitate al oraşului. Necesarul pentru Slatina ar fi de 20 de astfel de maşini, însă la un cost estimat de circa 500.000 de euro bucata nu ne permitem. Ca să fie îndeplintre normele europene, ar trebui să achiziţionăm 7 astfel de autobuze ecologice”, mai spune Grecu.