La noapte, tinerii din Izbiceni păzesc fântânile cu muzică și țuică fiartă

3126
Iordănitul la Izbiceni. Foto: VALERU CIUREA

Boboteaza nu înseamnă la olteni doar sfințirea apelor, ci aduce mai multe obiceiuri și superstiții, majoritatea păstrate la sat. Păzitul fântânilor sau al apelor este un obicei păstrat de tânăra generație din Izbiceni care, an de an, fac noapte albă și, la lumina și căldura focului, încearcă să nu se facă de rușine în fața vârstnicilor, care-i pedepsesc pe somnoroși.

Nu trece an ca în comuna olteană să nu fie respectat acest obicei, transformat în motiv de petrecere pentru flăcăii între 16 și 20 de ani. După-amiază, fântânile se împodobesc cu frunze, papură, stuf sau pănuși de porumb. În comuna Izbiceni, se face focul lângă fântână, simbolul fiind nu numai întâmpinarea „gerului Bobotezei” ci și al așa numitei iluminții, specifice momentului separației. De la Crăciun până la Bobotează, spiritele celor decedați au tot venit la masa de sărbători. Acum trebuie să se întoarcă și drumul trebuie iluminat. Pentru a rezista noaptea în „gerul Bobotezei”, feciorii își fac adăposturi, beau țuică fiartă sau vin, mănâncă și joacă. Fântâna este păzită ca să nu fie spurcată. Spurcatul apei în mod simbolic cu tărâță de grâu sau de porumb constituie proba la care bătrânii satului îi supun pe cei tineri. Fântâna bună, spun bătrânii locului, este cea cu apă curată, bună de băut și spălat de toate murdăriile acestei vieți. Lucrul bun trebuie păzit, spre a fi ocrotit. Flăcăii care păzesc fântâna sunt aspru pedepsiți dacă adorm. Sunt mânjiți cu funigine, li se toarnă în buzunare cenușă amestecată cu apă sau li se pun taciuni aprinși în palme. Dacă apa este totuși spurcată cu tărâțe de grâu sau de porumb, de către bătrânii care reușesc să treacă neobservați, ceata de flăcăi trebuie ca până în zorii zilei sa scoată atâtea găleți cu apă până când fântâna este curățată.”, ne explică obiceiul dr. Claudia Balaș, șefa secției Etnografie a Muzeului Județean Olt.

Sarcina tinerilor se sfârșește odată cu zorii zilei de Sfântul Ion, când bătrânii satului vin și sfințesc cu aghiazmă apa fântânii. Feciorii care au păzit fântâna se împart în grupuri și merg cu gălețile pline cu apă pe la casele oamenilor, făcând urări de bun augur. Gospodarii se spală de trei ori pe față și cu aceeași apă stropesc păsările, animalele, pomii.