„Grevista Foamei” îi face pe ciobani proşti

412

Învăţătoarea din Caracal devenită celebră după ce a stat 70 de zile în Greva Foamei şi a fost propulsată apoi politic senatoare a României, Cristiana Anghel, revine în atenţia publică. Astăzi, reprezentanta poporului, prin urmare şi a oierilor ce-şi strigă în faţa Palatului Parlamentului dreptul de a decide siguri de câţi câini au nevoie pentru a-şi păzi stânele şi mioarele, nu să le spună parlamentarii, tocmai l-a insultat pe unul dintre ciobani. „Bă, tu eşti prost?”, a fost replica plină de „respect” pentru cel care-i plăteşte indemnizaţia de lux şi o să-i plătească şi pensia specială pe care tocmai şi-a votat-o astăzi.


Cristiana Anghel a ieşit din Parlament să stea de vorbă cu protestatarii, insa a fost huiduită. „Le-am transmis ca le susţin revendicările, să mai aibă răbdare. Mă duc înăuntru, stabilim un grup de parlamentari care să stea de vorbă cu ei, pregătim o iniţiativă legislativă de abrogare a prevederilor care îi deranjează”, le-a spus Anghel jurnaliştilor.
Dacă atunci când au stabilit prevederile legislative parlamentarii nu au stat de vorbă şi cu cei cărora le spun când să-şi pască oile şi cum să le păzească, acum ciobanii le-au refuzat oferta de dialog, dorind să discute doar cu ministrul Agriculturii. Vădit deranjată, senatoarea ALDE de Dolj i-a replicat: „Ministrul azi e, mâine nu e, eu sunt parlamentar ales în Parlamentul României, eu fac legea”.