Amendă usturătoare pentru Salubris: 600 milioane vechi. Ducea deşeuri de altă natură în depozitul destinat gunoaielor menajere!

408

Garda de Mediu Olt a desfăşurat în ultimele două luni aproape două sute de inspecţii şi controale în domeniul controlului poluării industriale şi respectării regimului substanţelor chimice periculoase şi în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. Amenzile aplicate celor prinşi că nu respectă mediul au ajuns la 135.000 de lei.
Cea mai mare sancţiune contravenţională a fost aplicată Salubris SA, prinsă la punctul de lucru de la Balş ducând în depozitul menajer alt tip de deşuri decât pentru cele care avea activitatea reglementată. Societatea a primit amenda maximă prevăzută de lege, având încheiat contract cu alt operator, neautorizat nici el să depună deşeuri nemenajere.
„Ducea în depozit deşeuri care nu erau menajere, ci de altă natură, nepericuloase. Având în vedere că nu a respectat condiţiile stabilite prin actul de reglementare, este ca şi când ar fi desfăşurat o activitate neautorizată, şi atunci societatea respectivă a fost sancţionată cu 60.000 de lei. Deci, operatorul a fost autorizat la punctul de lucru să colecteze numai deşuri menajere, pe care să le depună în depozitul respectiv, iar el a colectat deşeuri de altă natură. Pentru orice operator care nu respectă condiţiile din actul de reglementar, amenda este cuprinsă între 30-000- 60.000 de lei. Dacă operatorul este autorizat să colecteze şi deşeuri menajere, şi nepericuloase, poate să le colecteze, dar separate. Operatorul sancţionat poate să colecteze, dar nu acolo, în acel punct, poate să depună în alt depozit – de deşeuri nepericuloase.”, ne-a declarat Gheorghe Neacşa, comisar-şef Comisariatul Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu.
Cu 20.000 de lei a fost amendată o societate din Craiova care a efectuat lucrări de raparaţii drumuri în zona Pădurii Saru, iar deşeurile rezultate le-a aruncat în pădure. Garda de Mediu Olt i-a pus în vedere şi ridicarea deşeurilor.
Amenzi de câte 15.000 de lei au primit o topitorie din Brebeni care nu a predat deşeurile rezultate la firma autorizată din Bacău, evitând costurile prin aruncarea lor pe un teren din zona Piatra-Olt, o brutărie care nu a respectat indicaţia primită la un control anterior de a monitoriza noxele, dar şi un restaurant din Corabia pentru ignorarea măsurilor de limitare a emisiilor de poluanţi în atmosferă.
Au mai fost sancţionaţi: o persoană fizică din Dobrosloveni care dezmembra fără autorizaţie maşini- 10.000 lei, precum şi Primărie Rusăneşti pentru nerespectarea obligaţiei de a organiza acţiuni de control pentru păstrarea curaţeniei în locurile publice- 500 lei.