Acces la Palat printre câini şi cu pericol feroviar!

118

Zilnic, sute de copii din Slatina şi localităţile învecinate trec porţile Palatului Copiilor „Adrian Băran”. Fie că merg la canto, dansuri, pictură sau alte activităţi artistice, sportive şi educative, micuţii sunt nevoiţi să traverseze oraşul pentru a ajunge în „clădirea minunilor”. Până acum, deşi cu rezultate recunoscute în modelarea viitoarelor talente locale, Palatul nu a avut parte şi de o recunoaştere pe măsură din partea autorităţilor, în ceea ce priveşte asigurarea unui spaţiu educativ adecvat. Până anul trecut, a funcţionat în aşa-numita zonă Şerpărie, în clădirea internatului Liceului de Construcţii, spaţiu ce găzduia, totodată, şi locuinţe sociale. De anul trecut, activitatea a fost mutată în clădirea Liceului de Construcţii, desfiinţat de către Primăria Slatina. Un alt spaţiu nepotrivit, pe care speră să-l folosească temporar, până-n primăvară.

Pericolul de pe şine

Deşi situat la marginea oraşului, amplasare cam „peste mâna” multor părinţi, Palatul Copiilor Slatina atrage anual circa 2000 de copii ce urmează cursurile uneia sau mai multor secţii. Pentru cei care nu posedă autoturisme sau nu au permis, drumul la palat devine un adevărat calvar, mai ales că transportul local nu are inclusă în traseu şi o staţie acolo. Deşi trecerea peste calea-ferată este interzisă, niciun părinte nu ocoleşte cu copilul de mână pe la intrarea dinspre strada Recea, drumul pe la fabrica de pâine fiind mai scurt. Aşa că trecerea peste calea ferată, deşi interzisă, este preferata majorităţii. Într-o zonă noroioasă, neiluminată, printre câini şi gunoaie, copiii sunt nevoiţi să treacă seara, majoritatea orelor desfăşurându-se după cele de curs, chiar până la ora 21.00. Marele pericol îl reprezintă trecerea la nivelul căii-ferate, una fără barieră, fără semnalizare şi a cărei vizibilitate este redusă de bălăriile imense ce au cuprins prima şină, neutilizată. „Eu am încercat să discut cu cei de la CFR să ne transmită un orar, ca profesorul de serviciu să ştie în fiecare zi la ce oră trec trenuri, pentru a-i anunţa pe părinţi. Nu am reuşit să avem un dialog, răspunsul oferit fiind că ruta respectivă este folosită numai de către trenuri de marfă şi că datele de transport sunt secrete. Am specificat în fişele de înscriere că este interzisă trecerea peste calea ferată”, spune Iliuţă Brăileanu, directorul Palatului Copiilor.
Interpelat pe această temă şi solicitându-i ajutorul pentru a găsi o soluţie ca acea trecere să devină una fără pericol, comandantul Serviciului Poliţiei Rutiere Olt, comisar-şef Ilie Roşu a promis că se va implica. „O să luăm legătura cu cei de la Transporturi Ferovuiare să se rezolve problema bălăriilor, pentru o vizibilitate cât mai bună a trenurilor care circulă. În ceea ce priveşte semnalizarea, acea zonă fiind una închisă circulaţiei, o să mergem acolo, să analizăm situaţia şi să să luăm măsurile necesare”, a promis comandantul SPR.

În construcţie din 2007

Un palat al copiilor modern, cu un spaţiu şi dotări adecvate desfăşurării secţiilor, a început să fie construit la Slatina din anul 2007, în cartierul Zahana. După promisiuni şi amânări, în sfârşit clădirea este finalizată. Îi mai lipseşte doar mobilierul. Costurile construcţiei se ridică la 8,9 milioane lei, jumătate fiind alocaţi până în 2012, iar restul anul trecut. Cercurile Palatului îşi vor desfăşura activitatea în 20 de săli, la care se adaugă birourile, trei săli de balet, o sală de spectacole cu 300 de locuri şi 12 camere de cazare.