Ziua Armatei la Slatina: defilare de modă, defilare de partid şi doi veterani ignoraţi

273

Autorităţile judeţene şi locale au serbat duminică, de Ziua Armatei, 71 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia hortystă a ultimei palme de pământ românesc din Nord-Estul Transilvaniei. Discursuri, obişnuita slujbă de Te Deum şi depunerea de jerbe şi coroane de flori au avut loc la Monumentul Eroilor de pe platoul din faţa Casei de Cultură a Tineretului Slatina.

Anul acesta, doar doi veterani de război s-au mai prezentat la manifestarea organizată în cinstea lor. La 95 de ani, pentru colonelul (r) Mihai Dumitru şi colegul său Dumitru Mateescu, mai „tânăr” cu un an, Ziua Armatei reprezintă atât un moment de bucurie, pentru că le sunt recunoscute sacrificiile, cât şi un moment de tristeţe atunci când se gândesc la suferinţele îndurate pe câmpul de luptă sau la pierderea numeroşilor camarazi de arme.
„Ziua aceasta este meritul poporului român care consideră că cei care au apărat patria sunt eroii săi şi se cuvine să fie cinstiţi. Suntem cinstiţi atât cât se poate, însă cel ce ne cinsteşte cel mai mult este Dumnezeu că ne ţine în viaţă, întregi la minte, ca să povestim întâmplările prin care am trecut, trecutul nostru destul de trist. Cea mai grea amintire este legată de prizonieratul din Siberia, unde am stat aproape doi ani de zile. Frig şi foame. Tremuram la minus 40 – minus 45 de grade şi făceam foamea. Nu aveam niciun fel de aliment, cu excepţia meiului, din care primeam câte o stacană dimineaţa, la prânz şi seara. După atâţia ani, sunt mulţumit că mă bucur de recunoştinţa semenilor şi că am rămas cinstit. Am fost mulţi ani director de şcoală, am învăţat generaţii de elevi şi nu ştiu să fi luat de la cineva nici cât negru sub unghie”, ne povesteşte Dumitru Mateescu.

Atenţia publicului numeros venit să asiste la manifestare a fost atrasă, nu de către cei doi veterani de război, aşezaţi tăcuţi şi retraşi pe o bancă, fără a fi băgaţi în seamă de vreo autoritate, ci de ţinutele doamnelor mai mult sau mai puţin importante, etalate cu mândrie, ca pe podium, în drumul spre depunerea de flori la monument. Fie că au reprezentat o instituţie publică, fie partidul, doamnele au înaintat pe culoar în ţinute alese după cum a considerat fiecare că trebuie să reprezinte solemnitatea momentului. De remarcat au fost consilierul local Alina Păunescu, fosta primăriţă Mihaela Stana, iar directorul DSP Olt, Victoriţa Diaconescu, a realizat chiar şi o piruetă pe scările monumentului, prin faţa aparatelor foto.
Dacă reprezentanţii instituţiilor s-au putut număra pe degete, în schimb, defilarea activelor de partid a părut mai degrabă o întrecere, de departe cea mai numeroasă delegaţie fiind cea a PSD Olt. Emoţia şi solemnitatea momentului au fost date de discursul colonelului în rezervă Mihai Dumitru, dar şi defilarea gărzii de onoare.