Se caută ,,îngeri” în halate albe

53

Activitatea în unităţile spitaliceşti nu este afectată doar de lipsa resurselor bugetare destinate achiziţionării de medicamente şi materiale sanitare, ci şi de deficitul de personal medical. Cel mai acut se resimte lipsa medicilor, situaţie care, dacă nu se rezolvă în cel mai scurt timp, atrage o serie de probleme legate de indicatorii de performanţă pe baza cărora se stabilesc bugetele unităţilor spitaliceşti. Dacă spitale universitare găsesc diverse modalităţi de atragere a medicilor, nu la fel stau lucrurile când vine vorba de spitalele de la nivelul oraşelor de provincie.

 

Deficit de medici în Olt

Spitalele din Olt au nevoie de zeci de medici pentru a răspunde tuturor solicitărilor venite din partea pacienţilor care li se adresează. Potrivit reprezentanţilor Direcţie de Sănătate Publică Olt, în primă fază este nevoie urgentă de minim 20 de medici specialişti pentru spitalele din Slatina, Caracal şi Corabia. Singurul spital din judeţ care nu suferă din lipsa medicilor specialişti este cel din Balş.

,,Avem nevoie de medici de mai multe specializări. La unele spitale avem specialităţi descoperite sau avem doar câte un medic. Mai avem nevoie de cardiologi, diabetologi, chiar şi chirurgi şi anestezişti”, ne-a declarat Victoriţa Diaconescu, director executiv Direcţia de Sănătate Publică Olt, despre specializările de care este nevoie în spitalele din judeţ.

                                                        

Lipsa doctorilor poate închide spitalul

Din cauza lipsei specialiştilor, închiderea spitalului din Corabia a fost luată de mai multe ori în discuţie de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Conducerea Direcţie de Sănătate Publică Olt s-a opus permanent susţinând necesitatea funcţionării acestuia.

,,Am susţinut şi susţin necesitatea funcţionării spitalului din Corabia. Este extrem de important, din această cauză căutăm soluţii pentru a duce acolo medici care să acopere specializările rămase fără medici.

Este extrem de greu să-l menţinem în funcţiune pentru că este o unitate povilionară, greu de întreţinut, cu costuri mari, dar nu putem renunţa. Este punctul nostru sudic, în privinţa asigurării asistenţei medicale spitaliceşti”, a mai afirmat Diaconescu.

 

SJU Slatina se descurcă…

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina are un deficit de cel puţin 22-25 de medici. Conducerea unităţii spitaliceşti speră ca o parte din acest deficit să o acopere până la finele acestei luni, în urma concursului pe care-l va organiza în perioada următoare.

,,În cel mult 10 zile vom organiza concurs pentru ocuparea a 10 posturi de medici, la specializările unde avem deficit mare sau pentru specializările nou înfiinţate. Am obţinut toate aprobările necesare din partea CJ Olt şi a ministerului”, ne-a declarat Andrei Iordache, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, despre concursul pentru ocuparea a 10 posturi de medici.

 

Motive diverse

Una din cauzele pentru care tinerii medici nu preferă să profeseze în spitalele din micile oraşe o reprezintă lipsa de dotări din aceste unităţi, dar şi lipsa de perspectivă profesională.

,,Una este să îţi desfăşori activitatea într-un centru universitar, să urmăreşti cazuri deosebite şi să fii îndrumat de medici de excepţie şi alta înseamnă să munceşti la un spital dintr-un orăşel mic. Oricând poţi fi acuzat de malpraxis datorită improvizaţiilor pe care trebuie să le faci ca urmare a lipsei aparaturii şi a medicamentelor. În spitalele judeţene poţi munci dar nu poţi evolua profesional. Mă refer la spitalele judeţene bine administrate, că sunt şi multe lăsate la voia întâmplării”, ne-a declarat, sub rezerva anonimatului, un medic tânăr de pe meleagurile noastre.