Neurologii slătineni, premiaţi la Congresul Naţional de Neurologie

81

În ultima jumătate a săptămânii trecute, la Bucureşti, s-au desfăşurat lucrările Congresului Naţional de Neurologie, la care au participat cei mai buni medici neurologi din ţară, cei mai mulţi dintre ei angajaţi ai clinicilor de specialitate din marile oraşe.

Printre medicii participanţi, care s-au înscris şi la secţiunea de studii, s-au numărat şi specialiştii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Din echipa condusă de dr. Renică Diaconescu, a cărui prezentare considerăm că este de prisos, au mai făcut parte: doctorand Carmen Stancu şi dr. în ştiinţe medicale, Mugurel Coteanu.

Studiile realizate de ei, pe durata a patru ani, au vizat utilizarea unui medicament folosit doar în SUA, din gama factor 7. Rezultatele cercetărilor, cuprinse în lucrarea intitulată ,,Terapia cu anticoagulante în hemoragiile cerebrale profunde”, au fost extrem de apreciate, fiind răsplătite cu premiul al III-lea, devansând lucrări ale cercetătorilor din domeniu, angajaţi ai clinicilor renumite din ţară, realizate în colaborare cu institute din străinătate. Pe primul loc s-au clasat lucrările echipei Clinicii de neurologie din Craiova, realizată în colaborare cu Clinica de histopatologie, iar pe locul II, una dintre echipele de specialişti de la clinica Spitalului Fundeni.

Lucrarea neurologilor slătineni conduşi de dr. Renică Diaconescu a fost apreciată pentru că ea s-a bazat mai mult pe practică decât pe teorie. Potrivit celor declarate de cunoscutul şi apreciatul medic slătinean, pe durata celor patru ani, din cei 790 de pacienţi cu afecţiuni severe, au fost constituite trei grupe de câte 40 de pacienţi, având aceleaşi date ale fişei (vârstă, sex, gravitatea bolii, etc). La una dintre grupe s-a administrat factorul de coagulare 7, la pacienţii din altă grupă s-a administrat tratamentul clasic, iar la alta pacienţii celeilalte grupe nu s-a administrat niciun fel de tratament de această natură. Din rândul membrilor primei grupe nu a murit nimeni, din cea de-a doua au murit 7 pacienţi, iar din ultima 4. Juriul acestei competiţii cu participare internaţională şi-a justificat aprecierile faţă de cercetările medicilor slătineni, singurii participanţi angajaţi ai unui spital judeţean, prin faptul că, uneori, concluziile desprinse din practica de zi cu zi sunt mai importante decât cele bazate pe studii de laborator.

,,Obţinearea acestei recunoaşteri a muncii depuse pentru această lucrare este cel mai frumos moment din viaţa mea profesională”, a declarat pentru Realitatea Oltului, dr. Renică Diaconescu.

Poate că aşa şi este. Noi credem însă că o recunoaştere la fel de mare pentru profesionalismul său o reprezintă şi numărul oltenilor cu suferinţă neurologică care i se adresează zilnic, preferându-l în detrimentul colegilor săi din clinicile universitare. Şi, de ce nu, o altă recunoaştere a pregătirii sale profesionale deosebite a reprezentat-o, cu doi ani în urmă, obţinerea locului în cadrul campaniei realizate de Adevărul ,,Medici cu care Slatina se mândreşte”.